Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a decis, miercuri, să nu îl sancţioneze pe Puiu Haşotti pentru declaraţiile despre homosexuali, întrucât ele se încadrează în limitele libertăţii de exprimare, nu conţin elemente de incitare sau o ameninţare directă, însă condamnă public astfel de afirmaţii, considerându-le homofobe.
"CNCD consideră că declaraţia se încadrează în limitele libertăţii de exprimare, nu conţine elemente de incitare sau o ameninţare directă şi evidentă la adresa unei comunităţi astfel încât să se impună intevenţia statului printr-o sancţiune juridică", se arată într-un comunicat de presă al Consiliului, potrivit Agerpres.
Potrivit documentului, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a soluţionat autosesizarea privind declaraţia lui Puiu Haşotti referitoare la homosexuali şi l-a audiat pe senator, care a susţinut în cadrul audierii faptul că "afirmaţiile sale sunt nepotrivite, neconforme cu realitatea" şi a declarat că nu este homofob.
"Ca urmare a audierii, Colegiul director al CNCD a decis cu şase voturi pentru şi un vot împotrivă că declaraţiile supuse analizei nu constituie fapte contravenţionale, conform art. 2 şi art . 15 din O.G nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. De asemenea, Colegiul director atrage atenţia că astfel de declaraţii nu sunt potrivite pentru dezbaterea unor subiecte de interes public. Ca atare, Colegiul director condamnă public astfel de declaraţii, considerându-le ca fiind homofobe şi reiterează apelul către persoanele care deţin funcţii publice sau sunt formatori de opinie în societate să promoveze un comportament şi un limbaj nediscriminatoriu, precum şi să ia atitudine faţă de eventualele încălcări ale principiului egalităţii de şanse".
"Eu nu am absolut nimic să le reprosez homosexualilor, îi consider doar nişte oameni bolnavi. Homosexualitatea nu este o stare firească, nu este o relaţie naturală, motiv pentru care, după părerea mea, nu are absolut nicio şansă", este declaraţia lui Puiu Haşotti analizată în cadrul Colegiului director, a precizat CNCD într-un comunicat de presă.
Preşedintele CNCD, Csaba Asztalos, declara marţi, că instituţia nu a primit vreo sesizare pe care să o poată lua în considerare privind declaraţiile lui Haşotti, autosesizarea făcându-se la iniţiativa unuia din cei nouă membri ai Colegiului director, conform regulamentului.
Deputatul Remus Cernea a anunţat recent că vrea să iniţieze un proiect de lege pentru reglementarea parteneriatului civil între heterosexuali şi între persoanele de acelaşi sex.
Ulterior, liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, a declarat că nu are "absolut nimic" să le reproşeze homosexualilor, pe care îi consideră "doar nişte oameni bolnavi", el comentând astfel iniţiativa deputatului Cernea.
Puiu Haşotti a precizat apoi că reacţiile sale referitoare la propunerile legislative avansate de deputatul Remus Cernea nu trebuie înţelese "în sens strict patologic", el arătând că demersul său a fost unul politic. Haşotti arăta că a dat prea multă atenţie iniţiativelor lui Cernea, care nu au şanse să fie adoptate de Parlament.
Asociaţia Accept arăta într-un comunicat de presă din 15 aprilie că cere Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Partidului Naţional Liberal "sancţionarea neîntârziată" a lui Puiu Haşotti pentru declaraţia acestuia privind homosexualii, însă la CNCD nu a fost înregistrată sesizarea ONG-ului.