Situaţie incredibilă într-o comună din Gorj, unde un monument istoric vechi de peste un secol şi jumătate a fost pus la pământ şi nimeni nu şi-a dat seama timp de zece ani.
Totul a ieşit la iveală în momentul în care primarul a cerut aprobare de la Ministerul Culturii pentru un plan urbanistic.
Abia atunci responsabilii din Cultură au constatat că lipsea casa boierească inclusă în patrimoniul naţional.
Casa boierească a fost construită în jurul anului 1850 şi datorită arhitecturii a fost inclusă în patrimoniul naţional. A funcţionat o vreme şi ca muzeu, dar mai apoi a intrat în proprietatea celor zece moştenitori ai săi, care au lăsat-o în parangină.
Şi localnicii spun că locuinţa de patrimoniu nu mai există de zece ani. Lângă ea au apărut în schimb alte trei clădiri noi, pentru care nu s-a cerut un aviz de la Direcţia de cultură.
Reprezentanţii Direcţiei pentru cultură Gorj au aflat că locuinţa nu mai există abia când primarul comunei a cerut aprobarea unui plan de urbanism.
Şi poliţiştii au început o anchetă pentru distrugerea unei clădiri de patromoniu. Oamenii legii au cerut inventarierea tuturor imobilelor aflate în paragină şi care figurează în actele Ministerului Culturii.