Aproape 3.000 de angajaţi din ministere vor fi concediaţi în perioada următoare. Guvernul a stabilit ce ministere vor face reduceri de personal, iar lista va fi aprobată săptămâna viitoare, scriu jurnaliştii de la
Cotidianul.
Guvernul a stabilit numele ministerelor care vor face reduceri de personal, în perioada imediat următoare. Pe lista obţinută de cotidianul.ro sunt trecute 10 ministere şi SGG. Măsura vine la scurt timp după ce Victor Ponta a cerut să fie daţi afară funcţionarii care "se cred mai deştepţi decât Guvernul".
Cabinetul Ponta intenţionează să aprobe săptămâna viitoare o ordonanţă de urgenţă prin care vor fi restructurate 2.860 de posturi din administraţia publică centrală. Documentul obţinut de cotidianul.ro cuprinde şi o anexă în care sunt trecute ministerele care vor face reduceri de personal.
„Ordonatorii principali de credite ai instituţiilor prevăzute în anexă stabilesc posturile care se reduc în aparatul propriu şi/sau în instituţiile şi autorităţile din subordine, coordonare sau finanţate prin bugetul acestora în conformitate cu analizele proprii, astfel încât să reflecte reducerea numărului total de posturi ocupate cu 4%", se precizează în documentul citat.
Concedierile vor fi făcute prin desfiinţarea posturilor respective, după cum se precizează în proiectul de ordonanţă.
Nu este deloc întâmplător faptul că proiectul de ordonanţă prin care se fac reduceri de personal în ministere este promovat la scurt timp după ce premierul Victor Ponta îi sfătuia public pe colegii săi de cabinet să îi concedieze pe „funcţionarii care se cred mai deştepţi decât guvernul" şi care pun executivul „în situaţii penibile".
De notat este şi că pe listă se află inclusiv Ministerul Finanţelor Publice şi SGG, instituţii la care Victor Ponta a trimis Corpul de Control să îl identifice pe funcţionarul care ar fi schimbat ordonanţa privind impozitarea cu 85% a salariilor compensatorii.
Cele 10 ministere din care vor pleca 4% dintre angajaţi sunt următoarele:
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale;
Ministerul Afacerilor Interne;
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice;
Ministerul Economiei;
Ministerul Educaţiei Naţionale;
Ministerul Finanţelor Publice;
Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice;
Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice;
Ministerul Sănătăţii;
Ministerul Transporturilor.
De asemenea, regula se aplică şi la Secretariatul General al Guvernului. Nu este exclus ca, în următoarea perioadă, măsura să fie aplicată şi în celelalte ministere. Procentul de 4% cuprinde atât posturile din aparatul central, cât şi pe cele din instituţiile/autorităţile publice/organe de specialitate aflate în subordine sau coordonarea ministerelor.