Circa 2,5 milioane de români vor tranzita punctele de frontieră, de sărbători
<1 minut de citit
Publicat la 12:45 18 Dec 2011
Modificat la 12:45 18 Dec 2011
Foto: INTACT Images
Peste 2,5 milioane de persoane care lucrează în România sunt aşteptate în perioada sărbătorilor să tranziteze punctele de frontieră, în special cele cu Ungaria şi Republica Moldova, conform Poliţiei de Frontieră. În aceste condiţii, Poliţia de Frontieră Română a dispus o serie de măsuri, menite să fluidizeze traficul şi să reducă timpii de aşteptare. Mai exact, au fost dispuse următoarele: suplimentarea personalului care desfăşoară activitatea la controlul documentelor, creşterea numărului arterelor de control din punctele de frontieră, constituirea unei rezerve de personal, atât la sediul IGPF, cât şi în cadrul structurilor teritoriale, formată din ofiţeri specializaţi care vor fi pregătiţi să acţioneze, dacă este necesar. De asemenea, vor fi menţinute în stare de operativitate toate mijloacele de comunicaţii şi informatică, va fi suplimentat numărul persoanelor care vor asigura intervenţia rapidă în zonele de competenţă, vor fi intensificate relaţiile de conlucrare şi colaborare cu celelalte structuri ale MAI. Poliţia de Frontieră recomandă cetăţenilor care părăsesc sau intră în ţară să folosească toate punctele de frontieră, pentru a evita suprasolicitarea.