La o primă analiză, marii pierzători în privatizarea eşuată a Oltchimului sunt angajaţii combinatului, care au sperat că situaţia lor economică se va ameliora, iar în tabăra câştigătorilor se află "preşedintele poporului", care a stat cu pungile de bani la uşa Ministerului Economiei.
Astfel, Dan Diaconescu este principalul câştigător mediatic, în ziare şi în online, din scandalul privatizării Oltchim, fiind cel mai mediatizat dintre cei implicaţi, urmat de premierul Victor Ponta şi la mare distanţă de Remus Vulpescu, Daniel Chiţoiu, Constantin Roibu şi Adriean Videanu, potrivit analizei făcute de
Mediafax.
Principalul actor a fost Dan Diaconescu, care a totalizat un număr de 9.170 de apariţii în articolele despre Oltchim în online şi 646 în cele din presa scrisă în toată perioada. Al doilea în topul apariţiilor este premierul României, Victor Ponta, cu 6278 în mediul online (site-uri) şi 551 în presa scrisă (centrală şi locală).
Celelalte patru personaje au obţinut scoruri mai mici, fiind, de altfel, secundare ca mediatizare în procesul de privatizare a combinatului. Perioada analizată a fost influenţată puternic pentru toţi cei monitorizaţi în 20 şi 21 septembrie, zilele în care s-au depus ofertele şi s-a anunţat câştigătorul licitaţiei pentru privatizarea Oltchim.
Analiza a relevat că în ceea ce priveşte actorii Dan Diaconescu şi Remus Vulpescu creşterea vizibilităţii lor a fost lentă şi proporţională în perioada imediat următoare lansării privatizării, Vulpescu fiind chiar mai mediatizat, însă în a doua perioadă în care au fost depuse ofertele şi s-a organizat licitaţia Dan Diaconescu a fost câştigător detaşat, deşi procedura în sine a fost condusă de şeful OPSPI.
În concluzie, Dan Diaconescu şi Victor Ponta au fost cei care au apărut cel mai des în presa scrisă şi în mediul online în perioada 6 septembrie-1 octombrie, atât separat în articole, cât şi împreună, însă "câştigătorul" întregii perioade la mediatizare rămâne Dan Diaconescu.