Clanul Corduneanu era organizat după reguli de tip Al-Qaeda, spun procurorii DNA. Şapte membri ai grupării mafiote au fost trimişi în judecată pentru trafic de influenţă.
Interlopii sunt acuzaţi că au promis că vor interveni pe lângă judecătorii Curţii de Apel Iaşi ca să obţină decizii favorabile pentru mai mulţi condamnaţi la închisoare.
Un martor sub acoperire a povestit, pentru Cancan.ro, coşmarul pe care l-a trăit timp de 4 ani. Bărbatul spune că interlopii au pus preţ pe capul lui şi a fost nevoit să îşi schimbe numele. S-a mutat cu familia de mai multe ori, ca să nu fie găsit şi lichidat. Drama lui continuă şi acum, după ce a fost scos din programul de protecţie a martorilor.
Procurorii anticorupţie au descris în detaliu cum funcţiona clanul interlop care terorozează Iaşiul de mai bine de 20 de ani. Anchetatorii spun că gruparea Cordunenilor funcţiona după reguli de tip Al-Qaeda.
Procurorii spun că membrii clanului racolau persoanele interesate să-şi rezolve problemele juridice.
Alţi doi interlopi, Gheorghe Clapon şi Tiberiu Cristodorescu jucau rolul de mediatori între Gheorghe Rusu şi cei care doreau să scape de justiţie.
De asemenea, membrii din palierul al treilea erau cei care ar fi trebuit să intervină pe lângă magistraţi
Un martor sub acoperire din dosarul Cordunenilor a dezvăluit teroarea la care a fost supus de Corduneni. Pentru a scăpa de interlopi a fost nevoit să-şi schimbe identitatea şi să trăiască ascuns.
Interlopii au pus şi o recompensă pe capul lui.
"În martie am fost înştiiţat că la Iaşi s-a ajuns la suma de 100.000 euro pe capul meu"
"Cine? Membrii clanului Corduneanu?"
"Da".
Bărbatul mărturiseşte că teroarea nu s-a terminat nici după ce a fost scos din programul de protecţia martorilor. A pierdut tot ce avea. Prieteni, bani, locuinţă. În plus, se teme şi acum pentru viaţa lui.