Cel mai popular obiectiv turistic din România, datorită mitului lui Dracula, dar şi datorită apartenenţei sale regale, Branul va fi scos la vânzare pentru 80 de milioane de euro.
Arhiducesa Maria Magdalena a Austriei a vorbit în exclusivitate la Observator despre tot ce o leagă de Bran - despre copilăria petrecută aici, dar şi despre viitorul castelului.
În 2006, arhiducesa Maria Magdalena, împreună cu arhiducele Dominic şi arhiducesa Elisabeth au câştigat procesul de retrocedare. Ulterior, castelul Bran a intrat în administrarea Ministerului Culturii pentru 3 ani.
În 2009, statul a avut grijă să nu lase nimic în urmă. Pe lânga toate colecţiile aflate în încăperi, reprezentanţii statului au luat inclusiv prizele şi întrerupătoarele. Totul a fost mutat în Muzeul Vămii. Inclusiv piesele de mobilier regal.
Pe 1 iunie 2009, castelul Bran a fost deschis oficial, ca muzeu privat al moştenitorilor. Au fost păstraţi jumătate dintre angajaţi, iar strategia a fost schimbată radical.
Turismul se vede altfel prin ochii familiei de Habsburg. De când a preluat castelul, pe poartă au intrat de două ori mai multi vizitatori. Concret, anul trecut au ajuns aici 570.000 de oaspeţi. Doi din trei turişti sunt străini, mânaţi în România de dorinţa de a vedea unde a trăit Dracula.
Proprietarii încearcă să scape, încet, încet de mitul lui Bram Stoker şi să pună accent pe reşedinţa de suflet a reginei. Însă tocmai Dracula îi ridică preţul. Castelul e de vânzare - cui are 80 de milioane de euro. Proprietatea ar urma să se împartă celor peste 20 de nepoţi ai moştenitorilor.