Antena 3 CNN Actualitate Ce vrăji mai fac Vanessa şi Melissa? Au dispărut şi au fost date în urmărire generală

Ce vrăji mai fac Vanessa şi Melissa? Au dispărut şi au fost date în urmărire generală

1 minut de citit Publicat la 19:35 21 Dec 2011 Modificat la 19:35 21 Dec 2011
Ce vrăji mai fac Vanessa şi Melissa? Au dispărut şi au fost date în urmărire generală
Foto: Videonews
Vrăjitoarele Rada Mincă şi Roxana Lider, cunoscute drept Melissa şi Vanessa, au fost date în urmărire generală pentru că nu s-au prezentat în arest şi nici nu au fost găsite la domiciliu, informează Mediafax. Instanţa a emis pe numele celor două femei mandate de arestare preventivă pentru înşelăciune şi şantaj.
  
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Ilfov, Claudia Burada, a declarat, miercuri seară, că instanţa a transmis mandatele de arestare preventivă emise pe numele celor patru persoane acuzate în dosarul de înşelăciune şi şantaj, respectiv Roxana Lider, Rada Mincă, Ion Constantin şi Sava Craiff Buzea.
   
Poliţiştii care urmează să pună în executare mandatele şi să îi ducă în arest pe cei patru au găsit la domiciliu doar o singură persoană, respectiv unul dintre cei doi bărbaţi. Astfel, Roxana Lider, Rada Mincă şi cealaltă persoană care nu a fost găsită la domiciliu au fost daţi în urmărire generală, a precizat Claudia Burada.

 

   
Curtea de Apel Bucureşti a emis, miercuri, mandate de arestare preventivă pe numele vrăjitoarelor Roxana Lider şi Rada Mincă, acuzate de înşelăciune şi şantaj. De asemenea, instanţa a dispus arestarea preventivă a lui Ion Constantin şi a lui Sava Craiff Buzea, pentru complicitate la şantaj şi la înşelăciune.
   
Instanţa a admis astfel recursul procurorilor împotriva deciziei Tribunalului Ilfov de cercetare în libertate a acestora.
   
Mandatele au fost comunicate Poliţiei Ilfov, care trebuie să le pună în executare şi să îi ducă pe cei patru în arest.
   
Cele două vrăjitoare au plecat de la instanţă înainte de pronunţarea deciziei.
   
Tribunalul Buftea dispusese, în 14 decembrie, ca vrăjitoarele Vanessa şi Melissa să fie cercetate în stare de libertate, respingând propunerea Parchetului Tribunalului Ilfov de arestare preventivă a acestora.

×
x close