Creatoarea de modă Mirela Rădulescu a fost reţinută, luni seara, de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT)-Serviciul Teritorial Craiova, pentru deţinere de ketamină, drog ce înlocuieşte cocaina, au informat surse judiciare.
Potrivit surselor citate, Rădulescu deţinea 700 de miligrame de ketamină, drog clasificat ca fiind interzis, destinat consumului propriu.
Creatoarea de modă a fost prinsă de procurori în momentul în care ieşea din locuinţa sa din Bucureşti, împreună cu medicul veterinar, care tocmai îi adusese ketamină pentru vânzare, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova au făcut, luni după-amiază, percheziţii în apartamentul creatoarei de modă din Bucureşti, unde au descoperit 35 de flacoane cu câte 20 de fiole de ketamină, dar şi la locuinţa medicului.
Mirela Rădulescu făcea trafic de ketamină de câteva luni, împreună cu medicul veterinar din Bucureşti. Astfel, doctorul procura ketamina cu 20 de lei fiola din farmacii şi o vindea apoi pe piaţa neagră cu ajutorul creatoarei de modă cu 100 de lei fiola.
Cei doi erau în vizorul anchetatorilor de mai multe luni şi au plasat pe piaţă peste doi litri de ketamină.
Drogurile au fost confiscate, iar pe numele celor doi au fost emise ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore, urmând ca marţi să fie prezentaţi magistraţilor de la Tribunalul Dolj cu propunere de arestare preventivă, pentru 29 de zile.
Ei sunt acuzaţi de trafic de droguri de risc.