Victor Ponta a declarat că decizia privind delegarea Codruţei Kovesi la Bruxelles pentru a se ocupa de MCV i-a aparţinut ministrului Justiţiei, Mona Pivniceru. Acesta a precizat că nu este nici în favoarea deciziei, nici împotriva acesteia, scrie
Mediafax.
Întrebat dacă delegarea lui Kovesi la Bruxelles a ajuns subiect de dispută în USL: "Nu, nici vorbă, ce treabă are USL?", a replicat Ponta.
" Sigur, ştiţi cum … ideea e următoarea, propunerea îi aparţine doamnei ministru Pivniceru şi, din punctul meu de vedere, ministrul ştiţi foarte bine că are atribuţiile sale. (…) Nici n-o susţin, nici nu sunt contra (propunerii lui Kovesi, n.r.) pentru că nu am nicio legătură cu ea ", a precizat Ponta.
Fostul procuror general al României Codruţa Kovesi a fost detaştă la Ministerul Afacerilor de Externe, pentru o perioadă de trei ani, urmând a ocupa o funcţie de Înalt reprezentant la Misiunea României la Bruxelles pe probleme privind reforma justiţiei şi lupta anticorupţie.