Antena 3 CNN Actualitate CE, despre Roşia Montană: Până în prezent nu a existat o încălcare a legislaţiei UE, dar urmărim proiectul îndeaproape

CE, despre Roşia Montană: Până în prezent nu a existat o încălcare a legislaţiei UE, dar urmărim proiectul îndeaproape

M.T.
2 minute de citit Publicat la 20:51 05 Sep 2013 Modificat la 20:51 05 Sep 2013
CE, despre Roşia Montană: Până în prezent nu a existat o încălcare a legislaţiei UE, dar urmărim proiectul îndeaproape
Comisia Europeană urmăreşte îndeaproape proiectul minier Roşia Montană, dar până în prezent nu a existat o încălcare a legislaţiei UE, a declarat, joi, pentru Agerpres, Joe Hennon, purtătorul de cuvânt al comisarului european de mediu, Janez Potocnik.

Întrebat de Agerpres despre scrisoarea primită marţi de comisarul Potocnik de la eurodeputaţii Eirk Banki, FIDESZ, Laszlo Tokes, independent afiliat PPE, şi Csaba Sogor, UDMR, prin care oficialului european i se solicită „informaţii în privinţa planurilor de acţiune ale CE în răspuns la evoluţiile din România, care intenţionează să accelereze autorizarea unui proiect minier care va utiliza tehnologia prin cianurare, ce reprezintă un mare risc pentru mediu”, Joe Hennon a răspuns că, „până în prezent, nu a existat o încălcare a legislaţiei UE, dar urmărim acest proiect îndeaproape”.

„Implementarea adecvată a Directivei UE privind deşeurile miniere va minimiza riscurile pentru sănătatea publică şi mediu pe care le presupun activităţile miniere care necesită utilizarea cianurilor”, a mai precizat Joe Hennon.

În ceea ce priveşte explicaţiile solicitate de cei trei eurodeputaţi pentru lipsa de acţiune a CE în domeniul legiferării interzicerii complete a utilizării tehnologiei de cianurare în industria mineritului, în contextul în care Parlamentul European a adoptat în mai 2010 cu o largă majoritate o rezoluţie care solicita o decizie în acest sens până la sfârşitul lui 2011, purtătorul de cuvânt al comisarului european de mediu afirmă că, „date fiind prevederile foarte stricte ale Directivei UE privind deşeurile miniere şi absenţa de alternative adecvate, conform cunoştinţelor actuale, pentru cianurare în extracţia aurului, o interdicţie generală a cianurilor în minerit nu pare indicată”.

Nu în ultimul rând, menţionează Joe Hennon, „este importantă creşterea ratei de reciclare a produselor conţinând metale preţioase în UE, întrucât acest lucru poate reduce dependenţa de mineritul aurului în UE şi va contribui la o creştere a eficienţei resurselor”.

Unul dintre semnatarii scrisorii trimise marţi comisarului european de mediu, Csaba Sogor, a declarat miercuri pentru Agerpres că speră în implicarea oficialului european în acest dosar, deşi Potocnik a afirmat anterior că respectiva chestiune e de competenţă naţională.

„Încercăm să-l convingem pe comisarul Potocnik să se implice în vreun fel. Bineînţeles, a mai răspuns cândva după rezoluţia din 2010 că această chestiune e de competenţă naţională, dar aici sunt câteva lucruri care cred că implică şi CE, de exemplu schimbarea albiei unei ape şi această lege pe care parlamentul vrea s-o voteze în ceea ce priveşte dreptul de a naţionaliza proprietate privată în favoarea unei companii. Nu ai cum să favorizezi o firmă privată prin naţionalizare. Când UE ne-a cerut să restituim bunurile confiscate pe vremea comunismului, şi acesta a fost un acquis comunitar, a trebuit să îndeplinim nişte norme, acum vrem să renaţionalizăm. Aici poate să intervină CE, noi nu am scris aceste puncte în scrisoare, dar ţine de competenţa comisarului sau a CE să se informeze şi să se implice dacă aşa crede”, a declarat Sogor.

×
x close