Judecătorii Curţii Constituţionale ar fi convenit în şedinţa de marţi că judecătorul Ştefan Minea era îndreptăţit să transmită rectificarea la Monitorul Oficial în privinţa motivării Curţii pe referendumul din 29 iulie, au declarat surse oficiale.
Conform surselor citate, opinia majorităţii judecătorilor prezenţi la şedinţa de plen a CC a fost că judecătorul Ştefan Minea ar fi fost îndreptăţit să transmită la Monitorul Oficial rectificarea în ceea ce priveşte motivarea Curţii pe contestaţiile privind referendumul din 29 iulie.
Argumentele invocate în şedinţa de plen de către majoritatea judecătorilor au fost că acesta era atât judecător raportor, cât şi judecător de serviciu, au mai precizat sursele citate.
Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat, marţi dimineaţă, înaintea şedinţei plenului Curţii, că rectificarea transmisă la Monitorul Oficial în cazul motivării privind referendumul din 29 iulie a fost emisă "în condiţii strict legale".
Zegrean a fost întrebat de jurnalişti în ce condiţii a fost emisă erata transmisă la Monitorul Oficial şi semnată de judecătorul de serviciu, în aceeaşi zi în care el a fost cel care a semnat altă adresă către Guvern.
"În condiţii strict legale", a răspuns Zegrean.
"Eram în concediu, judecătorul de serviciu este cel care semnează în locul preşedintelui", a mai precizat preşedintele Curţii Constituţionale.
În 6 august, Curtea a transmis o erată, cerând Monitorului Oficial să îndrepte eroarea materială apărută în decizia pe care o luase în 2 august, respectiv completarea textului cu un paragraf care la redactare ar fi fost omis.
Citeşte şi: Iata ce eroare au facut cei de la CCR prin erata transmisă MO şi efectele ei