
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Dâmboviţa, Alexandra Niculae, femeia a fost reţinută de poliţişti pentru delapidare şi fals intelectual.
Liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu, a declarat, într-o intervenţie telefonică la "Se întâmplă în România", că a cerut premierului României, printr-o adresă oficială, interzicerea prin lege a fondului clasei.
O altă profesoara din Capitală a fost înregistrată în timp ce îşi şantaja elevii să plătească bani pentru fondul clasei sau pentru a cumpăra bănci şi scaune. Cei care refuzau să plătescă erau ameninţaţi cu scăderea notei la purtare sau că nu li se vor motiva absenţele.