Cei care au asigurări obligatorii pentru locuinţele lor se lovesc însă de o prevedere absurdă. Nu pot fi despăgubiţi pentru că ninsoarea şi viscolul nu sunt considerate calamităţi.
Teoretic, asigurarea obligatorie pentru locuinţe ar trebui să ajute. În tot judeţul Buzău, doar 14.000 de locuinţe au asigurare. Iar în Vrancea, 12.000. Revoltător este însă că nici aceşti oameni nu vor fi despăgubiţi, dacă nu au plătit bani în plus pentru clauze suplimentare. Asigurarea obligatorie acoperă doar pagubele produse de inundaţii, alunecări de teren sau cutremure.
Aşa ajunge o măsură mult lăudată absolut inutilă. Până la urmă, tot din banii Guvernului, deci ai noştri, vor trebui, probabil, acopertite daunele.
Astăzi, Executivul a alocat 20 de milioane de lei din fondul de intervenţie pentru deszăpezire celor 15 judeţe afectate de ninsori. Cele mai mari sume vor ajunge în Buzău, Vrancea Ialomiţa şi Galaţi.
Pentru moment, vremea ne mai oferă răgaz să ne pregătim pentru inundaţii, cel puţin până la sfârşitul lunii. Între timp, oamenii sunt sfătuiţi, pe cât posibil, să scoată zăpada din curţi.