O casă de amanet din Craiova a fost vandalizată, miercuri noapte, patronul unităţii spunând că este vorba despre persoane din lumea interlopă care l-au ameninţat şi i-au cerut taxă de protecţie.
Propietarul casei de amanet a descoperit că în aceeaşi noapte, aceleaşi persoane i-au vandalizat şi maşina, care se afla în parcare, ambele atacuri fiind surprinse de camerele de supraveghere ale unităţii, informează
Mediafax.
Emil Constantin Badea spune că miercuri noapte a fost sunat de reprezentanţii firmei de pază cu care are contract, care l-au anunţat că sediul unei case de amanet a fost vandalizat. El spune că în momentul în care a vrut să se urce în maşină şi să meargă să vadă despre ce este vorba a constatat că roţile erau tăiate, iar autoturismul era zgâriat.
Camerele de supraveghere de la casa de amanet au surprins trei bărbaţi, dintre care doi purtau cagule, care au aruncat cu pietre în geamurile exterioare ale casei de amanet, întregul atac durând cinci secunde.
Patronul susţine că atacatorii ar fi persoane din lumea interlopă, din gruparea lui Gigi Vadik Zavera, zis "Gigioc", cunoscut cap al lumii interlope din Craiova, implicat în scandaluri cu bâte, săbii şi arme de foc şi condamnat la un an şi şase luni de închisoare pentru ultraj.
"Am fost ameninţat şi în trecut de ei. Sunt oamenii lui Gigioc, aşa mi-au spus. Mi-au cerut să fac contract cu firma lor de pază şi am refuzat, aşa că au început să îmi dea amenzi, cum zic ei, câte 500-700 de lei, prin cluburi, pe unde mă prindeau, să le plătesc mesele. De curând, mi-am achiziţionat un autoturism, a venit la mine Surdu Ionuţ şi mi-a zis că taxa pentru a merge cu maşina mea este de 1.600 de euro, iar dacă nu plătesc mi se pun dobânzi. Sunt sigur că ei au fost, că ei m-au tot ameninţat în trecut", a spus Emil Badea.
Bărbatul a făcut plângere la Poliţie atât pentru vandalizarea casei de amanet, cât şi pentru distrugerea maşinii. Patronul s-a oferit să le pună la dispoziţie poliţiştilor şi imaginile surprinse de camerele sale de supraveghere, unde se vede cum au acţionat atacatorii.
În acest caz a fost deschis un dosar penal cu autor necunoscut pentru infracţiunea de distrugere. Bărbatul a indicat câteva persoane pe care le suspectează, iar aceastea vor fi chemate la audieri zilele următoare.