Antena 3 CNN Actualitate Carnaj la Timişoara. Zeci de oi au fost sfâşiate de o haită de câini maidanezi

Carnaj la Timişoara. Zeci de oi au fost sfâşiate de o haită de câini maidanezi

M.Z.
2 minute de citit Publicat la 18:58 02 Oct 2013 Modificat la 18:58 02 Oct 2013
Carnaj la Timişoara. Zeci de oi au fost sfâşiate de o haită de câini maidanezi
Foto: pressalert.ro
Zeci de oi au fost sfâşiate de o haită de câini fără stăpân, la o stână de lângă Timişoara. Un cioban a surprins atacul şi a gonit animalele, însă doar câteva dintre oi au scăpat cu viaţă.

Ciobanii le-au cerut vânătorilor să împuşte câinii maidanezi care vin pe domeniul de vânătoare.


Foto: pressalert.ro

Oamenii sunt nemulţumiţi şi spun că din ce în ce mai mulţi câini fără stăpân se adună în localitatea Ghiroda, de lângă Timişoara. 

Localnicii spun că o turmă de oi a fost atacată de o haită de câini acum doi ani. 



Vezi aici mai multe fotografii cu oile sfârtecate de câinii vagabonzi
 
Pe 25 septembrie, Curtea Constituţională a stabilit că Legea privind câinii fără stăpân este constituţională.
 
Pe 10 septembrie, Camera Deputaţilor a adoptat Legea privind câinii fără stăpân, care stabileşte, printre altele, un termen de 14 zile lucrătoare în care câinii sunt ţinuţi în adăposturi, după care, dacă aceştia nu sunt revendicaţi sau adoptaţi, pot fi eutanasiaţi, edilii având posibilitatea să amâne eutanasierea. Proiectul de lege privind câinii fără stăpân a fost adoptat de plenul Camerei Deputaţilor cu 266 de voturi "pentru", 23 de voturi "împotrivă" şi 20 de abţineri.

Legea, adoptată după moartea lui Ionuţ Anghel, copilul ucis de maidanezi, a fost contestată la CCR de un grup de 30 de parlamentari, din toate grupurile parlamentare, cu excepţia UDMR. 

Ce modificări aduce noua lege a maidanezilor. Amendamentele adoptate

Ce presupune eutanasierea câinilor. "Nu există nici un fel de barbarie în această lege"
 
În Bucureşti există aproximativ 64.000 de câini fără stăpân, iar posibilitatea municipalităţii de a caza în adăposturi aceste animale este mult mai mică decât numărul de animale aflate în libertate, arătau iniţiatorii proiectului de hotărâre privind organizarea referendumului local.
 

Pe 2 septembrie, un copil în vârstă de patru ani a murit, după ce a fost sfâşiat de câinii maidanezi în apropierea Parcului Tei din sectorul 2.
 

 

×
x close