Sunt zile de apă şi foc în România! Ce aprinde trăsnetul, stinge ploaia torenţială. Fulgerele au distrus o casă în Cluj şi au ucis un om în Caraş-Severin. Canalizările din mai multe oraşe s-au predat, ca de fiecare dată în faţa torentelor şi zeci de gospodării au fost inundate.
Ziua şi furtuna. Furtuna şi inundaţiile. În Mureş, după ce norii s-au rupt, un val uriaş a lovit câteva localităţi.
Satul Dileu Vechi a fost transformat, în doar câteva ore, într-o mlaştină. Apa de peste o jumătate de metru a distrus culturile şi a înecat animalele din curţile oamenilor.
Furtuna de-aseară a fost ultima picătură pentru canalizările din Dej. Străzile au devenit albii de râu.