Magazinele de vise s-au mutat pe Internet. Iar campaniile antidrog s-au adaptat. Sunt şi ele online, iar unele chiar inedite. Pe cel mai accesat site de socializare, o aplicaţie numară doritorii de etnobotanice şi le transmite un mesaj dur, într-un mod dur: "Când drogurile apar, prietenii dispar".
În momentul în care este accesată pagina respectivă, profilul utilizatorului se schimbă, iar pentru câteva momente, dispar mesajele, pozele, cât şi prietenii din listă, rămânând numai mesajul campaniei.
În ultima lună, peste 4 milioane de persoane au accesat această pagină iar organizatorii speră că mesajul a ajuns la cât mai multe dintre ele.