Fostul şef al SIPI Constanţa, Dan Secăreanu, şi alte şapte persoane din dosarul evaziunii fiscale de peste 15 milioane de euro au fost arestate preventiv pentru 29 de zile, în timp ce fostul şef al Vămilor, Viorel Comăniţă, a primit interdicţie de a părăsi ţara, a decis, marţi seară, CAB, scrie
Mediafax.
Comăniţă va fi cercetat în libertate, la fel ca alte două persoane dintre cele 11 care fuseseră reţinute de procurorii anticorupţie în acest dosar.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au cerut CAB arestarea preventivă a celor 11 - fostul şef al Autorităţii Naţionale a Vămilor (ANV), Viorel Comăniţă, fostul şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă (SIPI) Constanţa, Dan Florin Secăreanu, George Guliu, Dumitru Chirvăsitu, Andrei-Florin Jugănaru, Dumitru Emilian Preda, Lucian Florin Ionescu, Georgiana Nicoleta Lengiu, Mariana Cozma, Nicolae Belba şi Mihai Buliga.
Propunerea procurorilor DNA privind arestarea preventivă a celor 11 s-a judecat în şedinţă secretă.
Opt dintre cele 11 persoane reţinute au dorit să dea declaraţii în faţa judecătorului CAB, încercând să acrediteze ideea că modul în care au procedat nu este ilegal, aşa cum susţine DNA.
La rândul său, procurorul a arătat că faptele de care sunt acuzaţi cei 11 sunt fapte grave de prejudiciu pentru patrimoniul bugetului general consolidat al statului şi generează sentimentul de vătămare a climatului social, în absenţa unui răspuns ferm al autorităţii judiciare.
Procurorul a mai arătat că, prin faptele lor, inculpaţii au dus la ştirbirea încrederii societăţii în organele judiciare şi că, totodată, trebuie avută în vedere întinderea însemnată a prejudiciului.
Cei şase inculpaţi cu propunere de arestare preventivă în lipsă sunt Radu Nemeş, Codruţ Alexandru Marta, Ovidiu Ioan Moldovan, Dana Nemeş, Mihai Gulea şi Ştefan Puşcasu.