Antena 3 CNN Actualitate Bucureştenii şi constănţenii, testaţi gratuit pentru stabilirea alcoolemiei, la ieşirea din cluburi

Bucureştenii şi constănţenii, testaţi gratuit pentru stabilirea alcoolemiei, la ieşirea din cluburi

Bucureştenii şi constănţenii, testaţi gratuit pentru stabilirea alcoolemiei, la ieşirea din cluburi
de S.T.    |    19 Oct 2013   •   17:58

Bucureştenii şi constănţenii vor putea fi testaţi gratuit pentru stabilirea alcoolemiei, la ieşirea din cluburi, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în cadrul acţiunilor organizate în România şi în alte ţări europene, sub titulatura "Noaptea europeană fără alcool".

La acest eveniment sunt incluse peste 16 ţări, printre care, pentru a şasea oară şi România, informează Poliţia Română.
   
"În cadrul acestora, se vor distribui, la intrarea în cluburi, brăţări de apartenenţă la eveniment, iar la ieşire, cei care doresc, vor fi testaţi cu dispozitive specifice pentru stabilirea gradului alcoolemiei, puse la dispoziţie de către reprezentanţii Asociaţiei Siguranţa Auto", a mai precizat sursa citată.
   
"Noaptea europeană fără alcool", organizată la nivel european începând din 1995, are drept scop prevenirea accidentelor de circulaţie produse pe fondul conducerii autovehiculelor de tinerii şoferi aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice.



×
Subiecte în articol: etilotest
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
Toți românii vor avea acces la servicii medicale de depistare a bolilor grave, din 1 iulie
x close