Decizia de internare a femeii într-un centru de tratare a bolilor psihice a venit după ce braşoveanca a fost evaluată de către medicii de la Institutul de Medicină Legală "Mina Minovici" din Bucureşti, care au stabilit că aceasta nu a avut discernământ în momentul în care şi-a omorât copilul.
Monica Iudeanu va fi supusă unei noi evaluări de specialitate, procurorii urmând să solicite internarea definitivă a femeii în centrul medical.
În 25 februarie, Monica Iudeanu a fost arestată preventiv pentru 29 de zile, pentru omor deosebit de grav.
Femeia şi-a ucis bebeluşul în 24 februarie, decapitându-l cu un satâr. Ea şi-a motivat gestul în faţa procurorilor invocând versete din Vechiul Testament şi spunând că l-a adus ca jertfă lui Dumnezeu. După ce l-a tăiat în mai multe bucăţi, l-a pus în pungi de plastic şi l-a depozitat într-o cameră care era folosită ca depozit.
Monica Iudeanu le-a spus judecătorilor că bebeluşul ei nu era un copil obişnuit, ci "o plăsmuire a spiritelor", "un fel de creaţie făcută din vrăji" şi că a auzit pe hol vocea lui Dumnezeu care i-a spus că vine Apocalipsa şi i-a poruncit să omoare de îndată bebeluşul, iar ea a executat ordinul.