Medicul Şerban Brădişteanu, de la Spitalul Floreasca din Capitală, a declarat joi că Florin Cioabă va urma un tratament medicamentos, întrucât starea sănătăţii sale nu permite în acest moment realizarea unei intervenţii chirurgicale.
"
În prezent, starea pacientului nu permite realizarea unei intervenţii chirurgicale, el va primi un tratament medicamentos", a spus medicul Şerban Brădişteanu, după ce l-a evaluat, în Antalya, pe autointitulatul rege al romilor, Florin Cioabă.
Şerban Brădişteanu, şeful Clinicii de chirurgie cardiovasculară de la Spitalul de Urgenţă Floreasca, a plecat miercuri noapte spre Antalya, pentru a stabili dacă Florin Cioabă ar putea fi operat acolo sau ar putea fi transportat în România.
"
Este în comă indusă medicamentos, pentru a fi liniştit. Am făcut evaluarea, astăzi ar fi noi investigaţii. Starea sănătăţii este mult prea fragilă, adică organismul este fragil şi nu ar putea suporta o operaţie pe cord deschis", a mai spus Brădişteanu.
Medicul Şerban Brădişteanu a declarat, joi, că preşedintele Traian Băsescu l-a rugat să meargă în Turcia pentru a evalua starea de sănătate a lui Florin Cioabă.
"
Preşedintele Traian Băsescu m-a rugat, dacă vreau şi pot, să fac această vizită medicală, împreună cu anestezista mea, pentru a aprecia ce este mai bine de făcut pentru un om, până la urmă", a spus Brădiştanu.