Antena 3 CNN Actualitate Boc a semnat demisia lui Arafat, după ce acesta şi-a anunţat retragerea din Ministerul Sănătăţii

Boc a semnat demisia lui Arafat, după ce acesta şi-a anunţat retragerea din Ministerul Sănătăţii

Boc a semnat demisia lui Arafat, după ce acesta şi-a anunţat retragerea din Ministerul Sănătăţii
de M.Z.    |    10 Ian 2012   •   15:09

Premierul Emil Boc a semnat, marţi, demisia lui Raed Arafat din funcţia de subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii, după ce acesta şi-a anunţat public decizia de a se retrage din post, potrivit unor oficiale citat de Mediafax.

Raed Arafat a anunţat, marţi, că a demisionat din funcţia de subsecretar de stat pentru că ieşind din Ministeul Sănătăţii va putea apăra mai bine sistemul de urgenţă, precizând că nu poate intra în polemici cu nimeni pe aspecte care necesită discuţii tehnice.

El a mai spus că a fost sunat de mulţi colegi care l-au rugat să rămână la Ministerul Sănătăţii şi a precizat că va fi în continuare în sprijinul sistemului de urgenţă.

"Ieşind în afara Ministerului Sănătăţii voi putea apăra sistemul de urgenţă mai bine", a precizat Raed Arafat.

De asemenea, Raed Arafat a adăugat că nu este de acord cu punctul de vedere al Ministerului Sănătăţii în ce priveşte sistemul de urgenţă, pentru că el crede că, în forma propusă în proiectul Legii sănătăţii, va avea un impact negativ asupra acestui sistem.

Raed Arafat a demisionat din funcţia de subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii în urma nemulţumirilor privind noile prevederi referitoare la medicina de urgenţă din proiectul Legii sănătăţii şi ca urmare a criticilor formulate la adresa lui de către preşedintele Traian Băsescu.

Ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau, a declarat că a luat la cunoştinţă cu regret de decizia lui Raed Arafat de a demisiona din funcţia de subsecretar de stat la Ministerul Sănătăţii.

Şeful de la Sănătate, Ritli Ladislau, a anunţat, marţi, colaborarea medicului Tudor Ciuhodaru cu Ministerul Sănătăţii (MS). "Am căutat un consilier temporar care ne va ajuta să ne ajute pe această lege. Doctorul Ciuhodaru va fi consilier onorific al ministrului pe probleme de urgenţă", a declarat, marţi, ministrul Sănătăţii, Ladislau Ritli, într-o conferinţă de presă desfăşurată la MS.


×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
Terenuri care costă cât o ceașcă de cafea pe metru pătrat
x close