Banca Naţională a României (BNR) va pune în circulaţie, în scop numismatic, începând de luni, o monedă din argint dedicată aniversării a 140 de ani de la naşterea Luciei Sturdza-Bulandra, informează Agerpres.
Moneda, cu o valoare nominală de 10 lei, are formă rotundă, un diametru de 37 mm şi o greutate de 31,103 grame.
Aversul monedei redă imaginea vechii clădiri a Teatrului Naţional din Bucureşti, inscripţia în arc de cerc "ROMANIA", stema României, valoarea nominală şi anul de emisiune, 2013.
Reversul monedei prezintă portretul, semnătura actriţei Lucia Sturdza-Bulandra şi anii între care a trăit (1873-1961, elemente suprapuse peste o compoziţie sugerând arta teatrală, iar în arc de cerc, inscripţia "LUCIA STURDZA-BULANDRA".
Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză.
Broşurile includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central.
Tirajul acestei emisiuni numismatice este de 500 monede. Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare, este de 310 lei/bucata.
Monedele din argint dedicate aniversării a 140 de ani de la naşterea Luciei Sturdza-Bulandra au putere circulatorie pe teritoriul României.
Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.