Două persoane au fost rănite, sâmbătă după-amiază, în urma unui accident produs pe DN 17 C în zona Dealul Dumitrei, judeţul Bistriţa-Năsăud, după ce o maşină în care se aflau s-a izbit de un copac, conform Mediafax.
Accidentul s-a petrecut în jurul orei 17.00, pe Dealul Dumitrei, într-o zonă în care şoseaua are multe curbe şi este mărginită de o livadă.
Potrivit dispecerului de serviciu de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, şoferul unei maşini care se deplasa din direcţia Bistriţa spre Năsăud şi în care se mai afla un pasager, a pierdurt controlul volanului şi s-a izbit de un copac.
În urma impactului, cele două persoane au fost rănite grav, pentru una dintre ele fiind necesară intervenţuia echipei de descarcerare întrucât a rămas blocată între fiarele contorsionate ale maşinii.
"Nu cunoaştem deocamdată cauzele care au dus la producerea acestui accident, dar am început o anchetă pentru a afla ce s-a întâmplat", a declarat dispecerul IJP Bistriţa-Năsăud.
DN 17 C este drumul care leagă Bistriţa de Năsăud.