Bercea Mondial rămâne în închisoare. Curtea de Apel Craiova a admis recursul procurorilor la decizia de eliberare dată de Tribunalul Olt.
În acest moment acesta se află la Spitalul Penitenciar Jilava, unde urmează să fie supus unei expertize medico-legale în maxim două zile, deoarece avocaţii săi au depus în urmă cu câteva termene un certificat medico-legal din care reiese că Bercea suferă de schizofrenie.
Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, i-a trimis interlopului Bercea Mondial un avocat care să-l reprezinte în instanţă, pe Şerban Calafus. Apărătorul a recunoscut că a venit la Craiova tocmai de la Constanţa, strict la rugămintea lui Mircea Băsescu, dată fiind legătura dintre cele două familii.
Fratele şefului statului a declarat pentru
Agerpres cã este dispus sã renunţe la colaborarea cu casa de avocaturã "Calafus şi asociaţii", dacã aceasta nu lãmureşte public condiţiile în care a ajuns sã-l reprezinte pe Bercea.
"În urmã cu peste un an, am angajat casa de avocaturã Calafus şi asociaţii, pentru a mã reprezenta în procesul de calomnie pe care l-am intentat jurnalistului Sorin Roşca Stãnescu. În aceste condiţii am colaborat cu avocatul Sorin Calafus, care s-a ocupat de acest caz. Astãzi am fost însã surprins neplãcut de declaraţiile tânãrului Şerban Calafus, fiul avocatului cu care am colaborat, care, în calitate de apãrãtor al lui Sandu Anghel, a insinuat numele Mircea Bãsescu în declaraţiile oferite presei în faţa Tribunalului din Craiova. Contractul meu de reprezentare cu casa de avocaturã Calafus se referã strict la procesul cu Sorin Roşca Stãnescu. În aceste condiţii consider impardonabilã şi neprofesionalã atitudinea tânãrului avocat Şerban Calafus, care a încercat sã-şi facã reclamã vehiculând numele Mircea Bãsescu în acest caz. Atenţionez pe aceastã cale firma de avocaturã cã dacã nu clarificã imediat, în mod explicit, natura relaţiei profesionale cu Sandu Anghel, fãrã a lãsa loc de dubii sau interpretãri care sã mã plaseze în aceastã conjuncturã, sunt dispus sã renunţ imediat la serviciile lor", a precizat Mircea Bãsescu.