Antena 3 CNN Actualitate Bătrânul cu un picior amputat, batjocorit de stat: Mi-au spus că numai dacă aveam amândouă picioarele amputate, puteau să-mi mărească pensia

Bătrânul cu un picior amputat, batjocorit de stat: Mi-au spus că numai dacă aveam amândouă picioarele amputate, puteau să-mi mărească pensia

M.Z.
1 minute de citit Publicat la 21:51 14 Mai 2013 Modificat la 21:51 14 Mai 2013
Bătrânul cu un picior amputat, batjocorit de stat: Mi-au spus că numai dacă aveam amândouă picioarele amputate, puteau să-mi mărească pensia
Foto: Antena 3
Bătrânul cu handicap batjocorit de instituţiile statului susţine că membrii Comisiei de Evaluare i-au spus că îi pot mări pensia de boală, numai dacă ar avea ambele picioare amputate.
 
"Mi-au spus <nu putem să-ţi mărim pensia de handicap, numai dacă ai avea amândouă piciorele amputate>", a spus bărbatul, marţi, într-o intervenţie telefonică la emisiunea Sinteza zilei, de la Antena 3.
 
Potrivit bătrânului, cei care i-au spus acest lucru sunt membrii ai Comisiei de Evaluare, iar întâmplarea a avut loc în urmă cu un an.


Ce spune legea în cazul persoanelor cu handicap
 
Art. 87, alineatul 11:
 
"Pentru persoanele cu handicap a căror afecţiune a generat deficienţe funcţionale şi/sau structural-anatomice într-un stadiu ireversibil şi care nu pot urma programe de recuperare, Comisia de evaluare va stabili un termen permanent de valabilitate a certificatului fără a fi necesară prezentarea acestora la reevaluările periodice."
 
Sursa: Legea 488/2006, actualizată



Astăzi, familia l-a adus la comisie pe un bătrân de 78 de ani, cu piciorul amputat, care a fost scos special din spital pentru această vizită la Direcţia de Asistenţă Socială.
 
În replică, reprezentanţii Direcţiei susţin că de această vizită era nevoie, că starea persoanei se putea şi îmbunătăţi. Totuşi, omul nu are un picior.
 
"În funcţie de starea lui de sănătate, situaţia lui se poate îmbunătăţi sau înrăutăţi şi se putea schimba gradul de handicap", a declarat, marţi, Alexandru Bocioacă, director executiv adjunct la Direcţia Genereală de Asistenţă Socială Prahova, într-o intervenţie telefonică la emisiunea "100 de minute", de la Antena 3.




 

×
x close