Traian Băsescu pleacă joi
la Bruxelles, unde are loc Consiliul European de vară. Înainte de îmbarcare, pe Aeroportul Otopeni, liderul României a prezentat agenda Consiliului European.
Băsescu a precizat că principalele teme de discuţie vor fi legate de politica economică , de subiectul migraţiei, de guvernanţa Schengen, precum şi de extinderea Uniunii (stabilirea datei de intrare in UE a Croaţiei) .
„Pentru România foarte delicat este acordul de întârire şi consolidare a spaţiului Schengen. În proiectul care deja a fost distribuit, sunt elemente care schimbă accesul. Obligaţia mea este să mă asigur că noile condiţii nu devin condiţii care se adaugă la ceea ce România trebuie să îndeplinească”, a declarat Traian Băsescu.
„România susţine întărirea guvernanţei Schengen, dar nu vom accepta noi condiţii”, a adăugat preşedintele României.