"Aş putea transmite un lucru simplu, că nu este suficient ca din punct de vedere tehnic ţara să corespundă standardelor cerute pentru o foarte bună supraveghere a frontierelor. Deşi nu există în Tratatul de aderare al României, spre exemplu, un stat membru a conectat acceptul său ca România să intre în spaţiul Schengen de progrese şi în alte zone, cum ar fi, de exemplu, în zona justiţiei", a spus preşedintele Traian Băsescu, răspunzând unei întrebări din partea presei croate despre ce ar putea împărtăşi România în privinţa experienţei privind aderarea la Spaţiul Schengen.
Preşedintele Băsescu a arătat că prevederile din Tratatul de Aderare al Croaţiei la UE referitoare la condiţiile privind intrarea în zona Schengen sunt "aproape identice" cu ale României.
"Aş spune că, dincolo de prevederile Tratatului, şi eu m-am uitat în Tratatul pe care Croaţia l-a semnat, prevederile sunt identice sau aproape identice cu ale României în ceea ce priveşte accesul în spaţiul Schengen, pot apărea şi decizii politice, ceea ce supune riscului de întârziere ceea ce Guvernul de la Bucureşti şi-a fixat ca termen", a spus Băsescu.
Şeful statului a arătat că niciun stat care a intrat în spaţiul Schengen, după înfiinţarea acestuia de către membrii iniţiali, nu a reuşit ca intrarea să fie la momentul prevăzut iniţial deoarece "întotdeauna au existat motive de amânare".
"Decizia este politică când se pune problema accesului în zona Schengen, iar statele care au probleme cu migraţia au întotdeauna o motivaţie politică în a spune da sau nu legat de accesul în spaţiul Schengen", a arătat preşedintele.
Băsescu a evidenţiat că suspiciunile statelor membre ale zonei Schengen sunt îndreptăţite numai având în vedere realitatea istorică privind incapacitatea de control a fluxului de imigranţi ilegali.
"De altfel, cred că suspiciunile unor state membre sunt îndreptăţite dintr-un singur punct de vedere şi acest punct de vedere este realitatea istorică. Au fost state care au intrat în spaţiul Schengen după care nu au fost capabile să controleze fenomenul fluxului de persoane din afara UE care au intrat în spaţiul Schengen şi în spaţiul UE. Acesta este un lucru real care s-a întâmplat în UE, de aceea în momentul de faţă se discută şi se va adopta o nouă abordare în ceea ce priveşte exigenţele pentru protejarea frontierelor spaţiului Schengen", a spus preşedintele.
În acest sens, el a ţinut să mai atragă atenţia Croaţiei pentru că este un stat cu "insule multe". "Atenţie pentru statele cu insule multe", a spus preşedintele.
Preşedintele Train Băsescu s-a întâlnit, luni, la Palatul Cotroceni, cu omologul croat, Ivo Josipovic, aflat într-o vizită de stat în România.