Preşedintele Traian Băsescu a declarat, în cadrul unui discurs susţinut la Academia Română, că punctul de pornire pentru modificarea Constituţiei trebuie să fie referendumul din 2009 privind legislativul unicameral cu 300 de parlamentari, iar orice altă variantă i-ar situa pe cei care o aplică "deasupra voinţei poporului".
"Nimeni nu poate ignora articolul 1 din Constituţia României care precizează foarte clar că suveranitatea este a poporului, se exprimă în mod direct prin aleşi sau în mod direct prin referendum. Orice plecare de pe alte baze la revizuire este, după părerea mea, eronată, nedemocratică şi ar situa pe cei care fac gestul revizuirii, fără să ţin cont de actul de suveranitate din decembrie 2009, deasupra voinţei poporului. Sunt vorbe mari pe care ne-am obişnuit să le spunem, că reprezentăm poporul, că acţionăm în numele poporului, dar consider că este timpul să punem egal între vorbă şi faptă", a afirmat Băsescu, citat de
Mediafax.
Traian Băsescu, discurs la Academia Română: Am fost un preşedinte care şi-a susţinut mandatul numai prin aplicarea Constituţiei