Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la postul public de televiziune, că, "dacă este un duşman mai mare al apariţiei încă a unui sistem privat de sănătate, el se numeşte Raed Arafat", acesta "uitând că el a fost fundaţie la Târgu Mureş".
"Vă mai dau un exemplu de rezistenţă - am avut o discuţie cu Raed Arafat, cel care a creat sistemul SMURD. Dacă este vreun duşman mai mare al apariţiei încă a unui sistem privat de sănătate, el se numeşte Raed Arafat, uitând că el a fost fundaţie la Târgu Mureş, la care şi eu am contribuit cu 2% din salariu pentru că făcea un lucru bun", a spus Băsescu.
El a spus că argumentul lui Raed Arafat este "că statul trebuie să facă".
"Nu, statul trebuie să aibă concurenţă. Şi nu văd de ce într-un judeţ al ţării nu ar mai apărea un sistem care să facă concurenţă sistemului de urgenţă. De ce? Poate că există un privat pe care Ministerul Sănătăţii îl autorizează", a mai spus preşedintele.