”Dacă domnul Ponta doreşte să preia atribuţiile de reprezentare ale preşedintelui (...) îi trebuie un act juridic, care poate fi hotărâre a Parlamentului, care poate fi o lege", a declarat Băsescu.
Șeful statului a spus că articolul 80 din Constituţia României spune clar că preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul acestuia.
Cele mai importante declarații ale președintelui Traian Băsescu, despre decizia Parlamentului de a-l trimite pe premier să ne reprezinte la Consiliul European din 28 iunie:
- nu este un scandal în această privință, pot fi cel mult puncte de vedere diferite
- prima apreciere este ca suntem în fața unui lucru pozitiv, pentru că dezbaterea din Parlament și cea care va urma, eu voi fi unul din cei care va încerca s-o catalizeze
- nevoia de a ști care sunt mecanismele de funcționare a UE
___________________________________________________
Premierul Victor Ponta a declarat, după votul din Parlament privind nivelul de reprezentare a României la UE, că doreşte să aibă o nouă întrevedere cu preşedintele Traian Băsescu pentru discuţii pe această temă.
Parlamentul a adoptat, marţi, cu 249 de voturi "pentru", 30 de voturi "împotrivă" şi o abţinere, declaraţia propusă de USL, potrivit căreia primul-ministru trebuie să prezinte poziţia României la lucrările Consiliului European din 28 iunie.
Potrivit proiectului de declaraţie propus de USL, "Parlamentul României trebuie să fie informat, în prealabil, asupra agendei Consiliului European şi să stabilească un mandat de principiu cu privire la ceea ce va susţine reprezentantul României; Parlamentul României trebuie să fie informat, după fiecare Consiliu European, cu privire la deciziile adoptate".