Antena 3 CNN Actualitate Băsescu poate să critice în voie justiţia, dar jurnaliştii NU. CSM atacă libertatea de exprimare

Băsescu poate să critice în voie justiţia, dar jurnaliştii NU. CSM atacă libertatea de exprimare

S.T.
2 minute de citit Publicat la 18:00 07 Iun 2013 Modificat la 18:00 07 Iun 2013
Băsescu poate să critice în voie justiţia, dar jurnaliştii NU. CSM atacă libertatea de exprimare
Foto: Agerpres
Consiliul Superior al Magistraturii a reclamat Antena 3 Inspecţiei Judiciare.

Dintr-un comunicat semnat de Oana Schmidt Hăineală aflăm că postul nostru, prin moderatorii şi invitaţii săi, a depăşit "limitele de disciplină ale discursului public".

CSM atacă libertatea de exprimare

Mai exact, Antena 3 face presiuni asupra justiţiei.

"Sesizarea Inspecţiei Judiciare vizează, în special, discursul moderatorilor şi al unora dintre invitaţii emisiunilor postului Antena 3, care, în calitate de formatori şi vectori de opinie, au depăşit limitele de  disciplină a discursului public, cu potenţial de intimidare şi decredibilizare a justiţiei, ca putere a statului", se menţionează în plângerea CSM.

Concluziile Inspecţiei Judiciare vor ajunge tot pe masa CSM, care va decide în acest caz.

Traian Băsescu a fost, de-a lungul timpului, cel mai aprig critic al sistemului de justiţie şi al CSM.

Pretextând că funcţia de preşedinte îi permite să spună lucrurilor pe nume, Băsescu spunea, în decembrie 2010, că în niciun stat european justiţia nu a făcut atât rău ca în România.

"Consider că CSM-ul nu a funcţionat corespunzător în mandatul trecut şi a adus România acolo unde a adus-o din punct de vedere al credibilităţii justiţiei. Şi mai fac o remarcă: nu există niciun sistem de justiţie în interiorul Uniunii Europene care să fi făcut atâta rău vreunei ţări cât rău a făcut justiţia din România românilor şi României. Au făcut-o din nepăsare, din credinţa că sunt dumnezei şi din dispreţ şi pentru interesul naţional, din dispreţ şi pentru interesul românilor, din dispreţ şi pentru nevoia românilor de a trăi într-o ţară în care sunt protejaţi de lege", spunea preşedintele Traian Băsescu.


CSM a reacţionat la acuzele aduse public de către preşedintele Băsescu.

"Consiliul Superior al Magistraturii respinge categoric afirmaţiile Preşedintelui României care induc populaţiei sentimentul de neîncredere în justiţie. (...) Este de neacceptat modalitatea prin care Preşedintele României (...) culpabilizează magistraţii şi Consiliul Superior al Magistraturii. Exprimări de gravitatea celor folosite de Preşedintele ţării duc la discreditarea, inadmisibilă într-un stat de drept, a rolului puterii judecătoreşti dar şi a Consiliului Superior al Magistraturii".

SURSA: comunicat CSM, 15 decembrie 2010

Se pare că preşedintele Traian Băsescu are dreptul să critice, însă jurnaliştii nu-l au.

"Traian  Băsescu sigur că nu a fost admonestat mai rău decât prin acest comunicat dat de CSM, pentru că, de pildă, acesta nu a fost cercetat pentru şantaj în cazul Raed Arafat", a spus jurnalistul Adrian Ursu, vineri, în cadrul emisiunii "100 de minute".

Vezi AICI înregistrarea integrală a emisiunii "100 de minute cu Alessandra Stoicescu".

×
x close