Antena 3 CNN Actualitate Băsescu l-a propus pe Teodor Meleşcanu la şefia SIE. Senatorul a acceptat şi s-a autosuspendat din PNL

Băsescu l-a propus pe Teodor Meleşcanu la şefia SIE. Senatorul a acceptat şi s-a autosuspendat din PNL

1 minut de citit Publicat la 17:13 27 Feb 2012 Modificat la 17:13 27 Feb 2012
Băsescu l-a propus pe Teodor Meleşcanu la şefia SIE. Senatorul a acceptat şi s-a autosuspendat din PNL
Foto: Intact Images
UPDATE 18:20. Co-liderul USL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că a primit cererea de autosuspendare din partid a lui Teodor Meleşcanu, precizând că acest lucru nu se va întâmpla. Liderul PNL a spus că va cere excluderea lui Meleşcanu din PNL după ce acesta a acceptat propunerea lui Traian Băsescu de a prelua şefia SIE.

UPDATE 17:40
Potrivit lui Gabriel Vlase, preşedintele comisiei SIE din Senat, Opoziţia nu va participa, marţi, la audierile lui Teodor Meleşcanu în vederea ocupării postului de şef al Serviciului de Informaţii Externe. Astfel, există posibilitatea ca în nici o comisie să nu fie cvorum pentru validarea senatorului PNL în funcţie.

Teodor Meleşcanu a precizat că s-a autosuspendat din PNL după acceptarea propunerii lui Traian Băsescu.

UPDATE 17:30. Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, a anunţat că preşedintele României, Traian Băsescu, l-a propus oficial pe Teodor Meleşcanu pentru preluarea funcţiei de director al Serviciului de Informaţii Externe. Potrivit unor surse, senatorul PNL a acceptat propunerea şefului statului.




Parlamentul a declarat oficial vacantă funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe. După ce hotărârea va ajunge la Cotroceni, preşedintele Traian Băsescu va propune un nou şef al SIE.

Theodor Meleşcanu şi Andrei Moldoveanu, cunoscut şi ca naş al lui Sorin Blejnar, sunt numele vehiculate pentru preluarea postului.

Liderii Coaliţiei s-au reunit la această oră în biroul Robertei Anastase.




×
x close