Preşedintele Traian Băsescu a semnat, vineri, decretul de numire a fostului ministru al Educaţiei Daniel Funeriu în funcţia de consilier prezidenţial, informează Preşedinţia.
"Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat vineri, 10 februarie a.c., Decretul pentru numirea domnului Daniel Petru Funeriu în funcţia de consilier prezidenţial, în cadrul Administraţiei Prezidenţiale", se arată într-un comunicat al Preşedinţiei.
Daniel Funeriu a ocupat funcţia de ministru al Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului în guvernul condus de Emil Boc, începând din decembrie 2009.
Funeriu a fost considerat "victimă colaterală" a schimbării echipei guvernamentale de către fostul consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu, într-un comentariu postat miercuri pe pagina sa de Facebook.
"Chiar îmi pare rău de Funeriu. Dar aşa e la Revoluţie. Mai sunt şi victime colaterale!", este mesajul pe care l-a postat Lăzăroiu pe Facebook.