„Spun şi aici ce spun şi la Bucureşti, anume că nu vom accepta niciodată teoria drepturilor colective şi nu vom accepta să vină altcineva din afara României să ne spună cum să ne organizăm administrativ", a spus Băsescu.
Presedintele a precizat că a discutat cu omologul său slovac despre poziţiile în privinţa Kosovo ale celor două ţări, care fac parte, alături de Cipru, Spania şi Grecia, din grupul celor cinci state UE care nu au recunoscut independenţa Priştinei.
Întrebat dacă s-a discutat şi despre situaţia minorităţilor maghiare din cele două ţări, Gasparovic a răspuns: „Am constatat că de fapt am luat şi luăm atitudine faţă de acea minoritate ca faţă de oricare alţi cetăţeni ai ţărilor noastre".
„Când se încearcă depăşirea unor limite, statele reacţionează politicos, cu vorba bună, dar reacţionează", a completat Băsescu.
Traian Băsescu a mai arătat că România şi Slovacia şi-au adaptat legislaţia şi au garantat standarde europene pentru minorităţi.
Băsescu a ţinut să arate că minoritatea slovacă din România este bine integrată şi formată din „oameni harnici" şi să îi mulţumească în numele statului român.
„Dacă veniţi în România, puteţi vedea cât de frumoase sunt localităţile locuite de etnicii slovaci", a spus preşedintele.
Traian Băsescu a adăugat că a discutat cu Ivan Gasparovic şi despre Strategia UE pentru Regiunea Dunării, dar şi despre situaţia de criză din Siria.
În timpul vizitei sale în Slovacia, care se va încheia joi, Traian Băsescu va mai avea o întrevedere şi cu preşedintele Parlamentului, Pavol Paska, va depune o coroană de flori la Cimitirul Militar al Armatei Române din Zvolen şi va participa la o ceremonie la monumentul din cadrul Muzeului Eliberării Slovaciei în oraşul Banska Bystrica.