Antena 3 CNN Actualitate Băsescu: CSAT nu avizează privatizările. Ponta să nominalizeze cele trei contracte de privatizare avizate de CSAT. Vezi reacţia premierului

Băsescu: CSAT nu avizează privatizările. Ponta să nominalizeze cele trei contracte de privatizare avizate de CSAT. Vezi reacţia premierului

1 minut de citit Publicat la 12:24 26 Iul 2013 Modificat la 12:24 26 Iul 2013
Băsescu: CSAT nu avizează privatizările. Ponta să nominalizeze cele trei contracte de privatizare avizate de CSAT. Vezi reacţia premierului
Foto: Intact Images
Administraţia Prezidenţială a emis un comunicat de presă în care sunt cuprinse o serie de precizări cu referire la declaraţiile prim-ministrului Guvernului României, domnul Victor Ponta, referitoare la privatizarea companiei CFR Marfă SA.

Acesta este conţinutul comunicatului:

“Referitor la declaraţiile ministrului interimar al Transporturilor ţi prim-ministru al Guvernului României, domnul Victor-Viorel Ponta, făcute joi, 25 iulie a.c., la Sibiu, potrivit căror Consilul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) ar fi avizat trei contracte de privatizare, purtătorul de cuvânt al președintelui României, domnul Traian Băsescu, domnul Bogdan Oprea, face următoarea precizare:

„De la intrarea în vigoare a Legii nr. 415 din 27 iunie 2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării și până în prezent, CSAT nu a avizat niciodată un contract de privatizare după încheierea procesului de licitaţie, acest lucru neintrând în atribuţiile CSAT. Președintele României, domnul Traian Băsescu, îl invită pe ministrul interimar al Transporturilor și prim-ministru al Guvernului României, domnul Victor-Viorel Ponta, să nominalizeze cele trei contracte de privatizare care, potrivit domniei sale, au primit avizul CSAT. De asemenea, ministrul interimar al Transporturilor și prim-ministru al Guvernului României, domnul Victor-Viorel Ponta, este invitat să-și asume responsabilitatea care decurge din funcţiile pe care le îndeplinește în derularea privatizării companiei CFR Marfă SA. Având în vedere că domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta consideră că procesul de privatizare a CFR Marfă SA desfășurat până în prezent este un succes, domnul președinte Traian Băsescu îl roagă pe domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta să depună toate eforturile necesare pentru ca această privatizare să nu se tranforme într-un nou eșec de tip «Oltchim» care ar afecta grav și salariaţii și compania Oltchim și economia naţională.”.

În replică la acest comuniat, premierul Victor Ponta a declarat că nu îi va trimite lui Traian Băsescu o listă cu privatizările aprobate de CSAT, ci îi va trimite contractul de privatizare CFR Marfă.

Greşeli în comunicat:

Comunicatul emis de Adrministraţia Prezidenţială conţine o eroare de redactare în fraza de final: "domnul președinte Traian Băsescu îl roagă pe domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta să depună toate eforturile necesare pentru ca această privatizare să nu se tranforme într-un nou eșec de tip «Oltchim» care ar afecta grav și salariaţii și compania Oltchim și economia naţională.”.



×
Etichete: Victor Ponta CFR
x close