Preşedintele Traian Băsescu a criticat, miercuri, într-o declaraţie de presă, măsura reducerii CAS cu 5% pentru societăţi care, în opinia sa, va adăuga la deficitul statului până la 5,5 miliarde de lei, arătând că este îngrijorat cu privire la efectul acestei legi.
În plus, Băsescu a făcut un apel la Avocatul Poporului să sesizeze Curtea Constituţională privind OUG 49/2014 a Legii Educaţiei, "pentru a preveni începerea unor procese, precum doctoratul la fară frecvenţă".
"Pe o presă care este sufocată de subiecte precum Mircea Băsescu, Bercea Mondial, Voiculescu şi alte teme de justiţie, aş vrea să venim astăzi la câteva probleme reale, şi cele expuse mai înainte sunt reale, dar avem nişte probleme cu ţara", şi-a început discursul preşedintele Băsescu, cu zâmbetul pe buze.
Iată principalele declaraţii ale lui Traian Băsescu:- sunt trei teme despre care voi vorbi: Promulgarea legii de aprobare a Acordurilor de asociere a Moldovei, Ucrainei si Goergiei la UE, OUG pentru modificarea Legii educatiei si Legea pentru reducerea CAS
Acordurile de asociere a UE cu R.Moldova, Ucraina, Georgia- azi am trimis la Monitorul Oficial Acordurile de asociere la UE a celor trei ţări
- nimeni nu poate opri evoluţia unei naţiuni oricât de neconvenabil ar fi din punct de vedere politic. Aş vrea sa trag o concluzie asupra a ceea ce s-a întâmplat din acest punct de vedere
- ştim de evenimentele din Ucraina, dar vedem o armată ucraineană care, cu arma în mână, apăra voinţa poporului. Poporul doreşte să se apropie de UE, să iasă din chingile controlului exercitat de Moscova şi iată că reuşeşte politic şi apărându-şi voinţa cu arma în mână
- Imi doresc mult ca armata sa lichideze in cel mai scurt timp rezistenta separatistilor si poporul ucrainean sa-si poata urma drumul asa cum doreste
- Pentru Moldova, e o mare satisfactie pentru noi. A semnat atat acordul de liberalizare a vizelor cat si acordul de asociere la UE care intra in vigoare la 1 octombrie. As face mentiunea ca si Moldova chiar in conditii vitrege, cu o Tranistrie agresiva si refractara, iata ca reuseste sa semneze acordul si sa inceapa un drum de apropiere de UE, ca si Georgia, de altfel
Legea Educaţiei- am transmis o scrisoare Avocatului Poporului in care il rog sa analizeze posibilitatea de a ataca la CCR OUG care produce 97 de modificari la Legea educaţiei naţionale. Vreaus a cred ca Avocatul Poporului va face acest pas chiar daca nu o va face cu bucurie
- Anul scolar începe in luna septembrie. Indată începe vacanta judecatoreasca. In cel mai scurt timp aceasta întâmpinare trebuie făcută pentru a preveni începerea unor procese, precum doctoratul la fară frecvenţă.
- Eu stiu ca Ponta nu are mare respect pentru doctorat, avand in vedere cum l-a obtinut, prin plagiat, dar nu trebuie sa extinda experienta lui la scara nationala
- fac un apel la Avocatul Poporului ţinând cont de timingul pe care îl implică o Lege a educaţiei, să facă foarte rapid o întâmpinare la Legea Educaţiei.