Antena 3 CNN
›
Actualitate
›
Bărbatul care şi-a dat foc în faţa Palatului Cotroceni: Dacă l-aş întâlni pe Băsescu, l-aş scuipa!
Bărbatul care şi-a dat foc în faţa Palatului Cotroceni: Dacă l-aş întâlni pe Băsescu, l-aş scuipa!
1 minut de citit
Publicat la 22:58 26 Iul 2011
Modificat la 22:58 26 Iul 2011
Foto: Intact Images
Ofiţerul armatei române care şi-a dat foc în faţa Palatului Cotroceni, şocând întreaga ţară, a povestit în exclusivitate la Antena 3, ce l-a determinat să recurgă la acest gest extrem şi cum se simte la oproape două luni de la eveniment. Cristiana Anghel i-a luat un interviu ofiţerului, aflat încă în spital. Din cauza refuzului medicilor de a-i permite lui Petru Murjan să acorde interviuri, Cristiana Anghel a fost nevoită să-l înregistreze pe acesta cu telefonul mobil, pe ascuns. „Vom avea probleme şi eu, şi cadrele medicale. Managerul spitalului este PDL, daca mă înţelegeti. Aici nu se spune nimic”, a explicat omul. „
Trebuie să facem totul ca să dispară PDL şi Traian Băsescu de la conducerea ţării”, a declarat bărbatul.
„Totul, fiecare după capacitatea lui. Începând cu mersul la vot pentru a răspunde chemării Opoziţiei, a sindicatelor”, a continuat Petru Murjan. Întrebat ce i-ar spune premierului Emil Boc, dacă ar avea ocazia să-l întâlnească, Petru Murjan a răspuns: “L-aş întreba: “Ce-ai avut în cap când ai dat impozitul acela forfetar?" A fost prima aberaţie”. Întrebat ce i-ar spune preşedintelui Băsescu, dacă l-ar întâlni, bărbatul a dat un răspuns şi mai categoric: „Cred ca l-aş scuipa. “Ce-ai promis şi ce-ai facut!” Cum poate nesimtirea să fie atât de mare?” "Într-adevăr şi eu îmi doresc un preşedinte jucător. Dar un jucător cu constituţia în mână, nu jucător pe constituţie", a mai spus Murjan.
Petru Murjan, în vârstă de 59 de ani, şi-a dat foc, pe 8 iunie, în faţa Palatului Cotroceni, în semn de protest faţă de reducerea pensiilor militarilor.