Bărbatul s-a urcat, miercuri, pe un stâlp de iluminat din apropierea Parlamentului, dar şi a sediului Parchetului instanţei supreme, şi a cerut demisia procurorului general, Tiberiu Niţu, dar şi a preşedintelui Traian Băsescu.
Bărbatul a ameninţat că se aruncă în gol, de la aproximativ 20 de metri înălţime.
Protestatarul se numeşte Cezar Avrămuţă. El s-a urcat, în jurul orei 12.30, pe un stâlp de iluminat situat pe bulevardul Libertăţii şi a afişat mai multe bannere inscripţionate cu mesaje prin care solicită demisia procurorului general.
La faţa locului au fost trimişi negociatori ai Jandarmeriei, poliţişti şi salvatori de la înălţime ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti.
Avrămuţă este cunoscut ca "Stegarul de la Universitate", acesta fiind nelipsit de la toate protestele care au avut loc Piaţa Universităţii.