Bărbatul a fost împuşcat de către un agent de pază care îl prinsese la furat.
"Am preluat un pacient care avea două plăgi la gambe. Acesta declară că a fost împuşcat de un agent de pază al firmei WBC", a declarat dr. Angel Trifan, medicul coordonator al SMURD Galaţi.
Bărbatul a fost adus la spital în stare stabilă şi conştient.
Purtătorul de cuvânt al administraţiei ArcelorMittal Galaţi, Dorian Dumitrescu, a declarat că agenţii de pază au intervenit după ce un bărbat a fost prins în momentul în care încerca să fure obiecte de pe platforma combinatului, din zona învecinată cu strada Garofiţei.
Oamenii legii au început cercetările în acest caz.