Aproape 150.000 de elevi au participat, în toată ţara, la proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, desfăşurată între 10 şi 12 iunie. Din totalul candidaţilor înscrişi, 3.920 nu s-au prezentat deloc, iar şase elevi au fost daţi afară din examen după ce au încercat să copieze.
Din totalul absolvenţilor de liceu care au susţinut proba orală de română, 11,14% au primit certificat de utilizator de nivel mediu, 23,38% au obţinut certificatul de utilizator avansat, iar 62,86%, pe cel de utilizator experimentat - potrivit Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare.
Rezultatul la proba de competenţe orale nu se exprimă prin note sau calificativul admis-respins, ci prin stabilirea nivelului de competenţă corespunzător grilei aprobate la nivel naţional.
La nivel de judeţe, cei mai multe elevi care au primit calificativul de experimentaţi au fost în Prahova, Braşov şi Buzău, unde peste 70% au obţinut acest statut. La polul opus se află judeţele Covasna, Harghita şi Ilfov.
Elevii vor susţine următoarea probă din această sesiune de bacalaureat, cea de competenţe digitale, între 17 şi 21 iunie. Iar ultima probă este, cea la alegere a profilului, este programată în 5 iulie.