"E vorba de nişte lucruri din 2010. Suntem în 2013 şi e greu să-ţi imaginezi că după trei ani de verificat acte - că au fost verificate acte, e dosar din 2012 - dintr-o dată acum se justifică măsura reţinerii", a spus Sergiu Bogdan, potrivit Mediafax.
Potrivit acestuia, Borboly Csaba este acuzat de DNA de abuz în serviciu contra intereselor publice, fals, instigare la fals şi denunţare calomnioasă.
"Este acuzat de faptul că ar fi dispus o plată către fime de asfaltări, în condiţiile în care nu a verificat dacă existau toate documentele necesare - evident, atribuţii care reveneau angajaţilor Consiliul Judeţean. Aceasta este în esenţă acuzaţia, cu mai multe înscrisuri. Şi evident infracţiunea de instigare la fals şi aşa mai departe, pentru că actele ulterioare care au apărut se presupune că el ar fi determinat alte persoane să le falsifice. Şi mai este şi o acuzaţie interesantă - denunţare calomnioasă, în sensul că a descoperit acest lucru, moment în care a deschis o anchetă internă - şi există o anchetă internă desfăşurată -, a făcut plângere penală împotriva persoanei pe care o bănuia şi din acest motiv astăzi este acuzat şi de infracţiunea de denunţare calomnioasă. Evident, este vorba exact de actele care i se impută lui că nu ar fi existat la momentul în care s-au făcut plăţile", a spus Sergiu Bogdan.
El a adăugat că "infracţiunea de bază" de care este acuzat Borboly Csaba, pentru care a fost emisă ordonanţa de reţinere pe 24 de ore, este cea de abuz în serviciu contra intereselor publice, pentru că a dispus plăţile respective.
Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează a fi prezentat Curţii de Apel Târgu Mureş cu propunere de arestare preventivă. El este acuzat de fapte de corupţie.
Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează a fi prezentat Curţii de Apel Târgu Mureş cu propunere de arestare preventivă. El este acuzat de fapte de corupţie.