În plus, acesta a cerut magistraţilor internarea sa într-un centru psihiatric în loc de privarea de libertate solicitată de procurori, el susţinând că regretă fapta şi că "nu asta a fost intenţia lui".
Potrivit avocatului acestuia, Vlădan ar fi intrat în depresie din cauza datoriilor acumulate şi a restanţelor la creditele bancare, consecinţe directe ale scăderii salariului.
Avocatul a mai spus că autorul dublului asasinat se afla de două luni sub un tratament medical ca urmare a depresiei. Pentru a întări cele spuse, avocatul a afirmat, în faţa instanţei, că Vlădan dormise doar 20 de minute în ultimele 20 de zile, se arată în decizia prin care acesta a fost arestat preventiv.
Apărătorul lui Gheorghe Vlădan a recunoscut în faţa judecătorilor că bărbatul "nu a avut o pregătire medicală complexă, care să-l determine de portul şi uzul de armament", notează instanţa în motivare.
Cu toate acestea, potrivit avocatului, bărbatul "purta zilnic pistolul asupra sa".
O altă susţinere a avocatului lui Gheorghe Vlădan este aceea că, la momentul "săvârşirii infracţiunii", autorul atacului "se afla sub influenţa unor antidepresive puternice şi sub tratament".
Luni, în jurul orei 17.30, Gheorghe Vlădan a intrat înarmat în coaforul unde lucra soţia sa. El a împuşcat-o mortal pe aceasta şi pe casiera unităţii, rănind apoi alte şase persoane.
Agentul Gheorghe Vlădan a tras 11 cartuşe, dintre care trei în casiera coaforului şi unul în soţia sa, potrivit unor surse judicare.
Parchetul ICCJ a precizat că agentul Gheorghe Vlădean a tras un glonţ în soţie, care i-a lezat inima şi un plămân, în timp ce casiera a fost împuşcată de trei ori, fiindu-i lezat unul dintre plămâni.
Ca urmare a masacrului din Dorobanţi, şeful Poliţiei Capitalei, chestorul Viorel Vasile, a fost schimbat din funcţie.