"A fost internat cu o depresie severă, din ianuarie până la jumătatea lui februarie, la Ana Aslan. A avut nişte probleme grave, în 12 zile nu a dormit decât 20 de minute. Ieri (luni, n.r.), în ziua atacului, îşi luase medicamentele prescrise, se afla încă sub tratament", a declarat avocatul care îl apără din oficiu pe Gheorghe Vlădan, Eugenia Rădoi.
"M-a întrebat de mai multe ori dacă soţia lui trăieşte, nu realizează încă ce s-a întâmplat. Încă nu este conştient", a declarat avocatul din oficiu al lui Vlădan după ce a participat la percheziţia din locuinţa bărbatului.
UPDATE 13:30. Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) precizează că în urma identificării victimelor s-a stabilit că agentul Gheorghe Vlădean a tras un glonţ în soţie, care i-a lezat inima şi un plămân, în timp ce casiera a fost împuşcată de trei ori, fiindu-i lezat unul dintre plămâni.
Prima mărturie a criminalului, în faţa procurorilor: Nu îmi aduc aminte nimic. Am tras 11 cartuşe, prima dată în soţie, apoi în pedichiuristă, apoi în casieră.
UPDATE 13:00. Oamenii legii fac percheziţii în casa criminalului. Ucigaşul a fost dus şi el la apartament, acolo unde va da ochii cu fiul său. Procurorii caută alte alte posibile arme.
Oficialul poliţiei a precizat că în data de 1 martie Florina Vlădan a reclamat la Secţia 14 de Poliţie faptul că soţul său o ameninţa, ea precizând că se află în acţiune de divorţ cu Gheorghe Vlădan şi că acesta deţine o armă de foc.
Pentru luni, părţile au fost convocate telefonic la Secţie.
Diana Sarca a spus că bărbatul a fost convocat la Secţia 14 Poliţie pentru luni, la ora 14.00, însă nu s-a prezentat.
UPDATE 10:50. Şeful Poliţiei Române, Liviu Popa, a dispus, marţi dimineaţă, verificări privind modul de soluţionare a plângerilor depuse împotriva agentului Gheorghe Vlădan, precum şi a modului în care acesta a obţinut autorizaţia pentru armă, cu care a deschis focul în coaforul din Dorobanţi, informează Mediafax.
UPDATE 10:30. În urmă cu puţin timp, un cartuş a fost găsit de criminalişti în apropierea coaforului din zona Perla. Atacatorul Gheorghe Vlădan a tras cel puţin opt focuri folosindu-se de pistolul cu glonţ, marca Glock, deţinut legal de bărbat. Vlădan este şofer de ambulanţă, angajat al Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Poliţişti ai Secţiei 14 Bucureşti sunt cercetaţi disciplinar în urma atacului armat din Dorobanţi, întrucât Florina Vlădan a făcut plângere împotriva soţului său, precizând că acesta deţine armă de foc, însă nu s-a urgentat soluţionarea reclamaţiei, au declarat, surse judiciare, citate de Mediafax.
Conform avocatei sale, soţia ucigaşului a depus o plângere pe 1 martie în care declara că soţul are o armă de foc şi că zilele ei sunt numărate, însă secţiile de poliţie nu iau în calcul aceste plângeri penale despre arme de foc. Vlădan era cunoscut ca o persoană violentă.
În 1 martie, Florina Vlădan l-a reclamat pe soţul său la Secţia 14 Poliţie, pentru comportament agresiv.
Anterior, Gheorghe Vlădan a fost reclamat de câteva ori de vecini, iar lumea l-ar fi cunoscut ca un bărbat recalcitrant, ceea ce impunea o verificare mai atentă a cazului.
Prim-adjunctul procurorului general al României, Marius Iacob, a susţinut că Gheorghe Vlădan a fost reclamat la Poliţie de un vecin pentru probleme de convieţuire în imobil şi de soţia sa, Florina, care a depus plângere în 1 martie 2012, pentru comportament agresiv.
Potrivit procurorului Iacob, în 2011 au fost formulate trei plângeri împotriva lui Vlădan din partea unui vecin, în legătură cu convieţuirea în clădire, o altă plângere a fost făcută în 1 martie de soţia agentului pentru comportament agresiv.
Autorul atacului armat de luni de la coaforul din zona complexului Perla din Capitală, Gheorghe Vlădan, a fost acuzat în 2005, de ameninţare, insultă şi loviri sau alte violenţe, instanţele de judecată dispunând achitarea aceastuia la fond şi recurs.
Gheorghe Vlădan se afla în proces de divorţ cu soţia sa, Florina, primul termen de judecată fiind stabilit pentru miercuri, 7 martie.
Atacatorul din Dorobanţi a fost internat la Psihiatrie în 2011. Când a obţinut permisul de armă nu era necesar avizul medical.
În momentul de faţă, Gheorghe Vlădan a se află la Parchetul instanţei supreme, pentru a fi audiat. Acestuia i-au fost recoltate, luni seara, probe biologice la Institutul de Medicină Legală, pentru a se stabili dacă se afla sub influenţa alcoolului sau a drogurilor la momentul atacului armat.
Vlădan urmează a-şi scrie declaraţia în faţa anchetatorilor pe formular de inculpat, după care va fi dus în arestul Direcţiei cercetări penale, iar în cursul zilei de marţi procurorii vor decide dacă propun arestarea poliţistului, măsura care e de competenţa Tribunalului Capitalei.
Prim-adjunctul procurorului general al României, Marius Iacob, a afirmat că agentul de poliţie Gheorghe Vlădan a fost de acord să dea declaraţie în dosar, totodată, alte şapte persoane, martore la atacul armat, fiind audiate la sediul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ).
Potrivit procurorului Iacob, cei şapte martori se aflau la momentul atacului armat în coafor, unde agentul de poliţie a tras cu arma, împuşcând opt persoane.
Luni, în jurul orei 17.30, Gheorghe Vlădan a împuşcat opt persoane, din care două au fost ucise, una dintre acestea fiind soţia sa.