Avionul cu care au zburat medicii era practic o bombă cu ceas. Aeronava nu mai fusese utilizată de aproape un an. Avionul fusese reparat în luna decembrie a anului trecut, dar la zborul de control s-a descoperit o altă problemă la sistemul care ajuta la virajele de pe sol.
O echipă de specialişti din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică a plecat aseară către locul accidentului aviatic pentru a acorda sprijin la cercetările făcute în acest caz.
Avionul de tip BN 2 a zburat până în februarie 2013, după care a intrat în reparaţii până în 12 decembrie 2013, când a făcut un zbor tehnic. La o săptămână a repetat zborul, însă a fost depistată o problema la palonier, mecanismul care ajută la virajele de pe sol.
Ieri dimineaţă a fost verificat acest palonier şi i s-a permis avionului să efectueze cursa deşi NU făcuse un zbor de test înainte.
Aşadar, avionul nu mai fusese folosit de aproape un an, asta în ciuda faptului că la şase luni de pauză trebuie efectuate obligatoriu 7-8 ore de zbor.