Lucrări executate ”fără rațiune”, studii geotehnice care indicau risc major de alunecări de teren ignorate, un tunel pe care proiectanții de la Impregilo l-au considerat de la început ca fiind necesar, dar pe care nu l-au mai făcut doar ca să ceară mai apoi fonduri suplimentare, scrie
turnulsfatului.ro. Plus că, pe toată perioada lucrărilor au fost depistate aproximativ 300 de neconformități în execuție, neconformități dintre care nici acum unele nu sunt remediate. Sunt câteva din numeroasele acuzații pe care Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) le-a lansat marți seara la adresa italienilor de la Impregilo – Salini.
Aceștia au fost angajați exact acum patru ani și o lună (în 20 iunie 2011) pentru a executa cei 22,1 km de autostradă dintre Săliște și Cunța (județul Alba), adică lotul 3 al autostrăzii Orăștie – Sibiu. 604,8 milioane de lei, fără TVA (aprox. 134,4 mil. de euro) este valoarea contractului pe care nici în ziua de azi cei de la Impregilo – Salini SpA nu îl respectă: autostrada ar fi trebuit terminată în 17 aprilie 2013, dar a fost deschisă circulației abia pe 14 noiembrie 2014 și nici acum nu este finalizată. Dimpotrivă, lucrurile încep să devină din ce în ce mai îngrijorătoare.
Citiţi mai multe pe
turnulsfatului.ro.