Procurorii care investighează referendumul au fost huiduiţi de localnicii din Piatra Olt, supăraţi că au fost luaţi la întrebări fără să li se dea vreo explicaţie.
Nu este singura localitate unde se întâmplă asta. Anchete şi audieri se desfăşoară, de altfel, in 20 de localităţi din judetul Olt, incă de saptămâna trecută.
Peste 200 de oameni s-au adunat în faţa Primăriei din Piatra Olt , supăraţi de modul în care au fost audiaţi.
Şi primarul a fost audiat mai bine de două ore.
Nemulţumirea oamenilor vine după ce procurorii au umblat toată ziua prin oras cu masina politiei. La unele case s-au oprit in fata portii pentru a sta de vorba cu localnicii.
Cativa localnici s-au infuriat insa si s-au dus in fata primariei pentru a le cere socoteala procurorilor.
Oamenii legii n-au vrut sa discute cu ei, ci s-au retras in sediul politiei, speriaţi de revolta mulţimii. În Piatra Olt, prezenta la referendum a fost de peste 90%.
Mai mult, în unele sate şi comune, procurorii se folosesc de Biblie pentru a verifica listele electorale. Aşa se întâmplă în Bărăşti, judeţul Olt, de exemplu, unde oamenii au fost întâmpinaţi de anchetatori cu Cartea Sfântă în braţe.
Oamenii au fost întrebaţi simplu, dacă au fost sau nu la vot, şi nu au fost lăsaţi să plece până nu au jurat pe Biblie.