Localnicii comunei Suraia, judeţul Vrancea, şi-au strigat nemulţumirea în stradă, miercuri seară, după ce în cursul zilei o echipă de nouă poliţişti şi trei procurori au întrerupt slujba din Biserică pentru a-i ancheta pe oamenii care au votat la referendum.
Un localnic în vârstă de 89 de ani a povestit în cadrul ediţiei de miercuri seară a emisiunii "Sinteza zilei" de la Antena 3 cum au încercat cei trei procurori să îl determine să jure cu mâna pe Biblia de pe capota maşinii.
"Mai bine aţi lua Biblia şi aţi citi ce scrie înauntru", le-a replicat cu înţelepciunea vârstei, bătrânul Lixandru din Suraia. "Am avut şi eu ocazia, la vârsta mea, să vad ce îndrăzneală au făcut aceşti domni", a mai spus acesta.
Lixandru Verbiţa povesteşte cum i-a luat la rost pe acei "tineri" întrebându-i de ce nu se preocupă de adevăratele probleme ale ţării şi arătându-le că este un bun cunoscător al legii şi al drepturilor sale.
Întrebat de procurori de ce se uită la Antena 3, bătrânul a avut un răspuns mai mult decât politicos: "Dumneavoastră mă întrebaţi de Antena 3? Asta înseamnă că dumneavoastră faceţi politică. Ruşinos pentru dumneavoastră, calitatea pe care o aveţi, băieţi tineri, învăţaţi, să îmi spuneţi ce să văd şi ce să ascult".
VEZI ÎNREGISTRAREA INTEGRALĂ A EMISIUNII "SINTEZA ZILEI" DE LA ANTENA 3