Cinci maimuţe au evadat de la Grădina Zoologică din Tîrgu Mureş şi s-au adăpostit într-o pădure de la marginea oraşului. Pe două dintre ele îngrijitorii au reuşit să le prindă, însă celelalte trei îşi fac veacul în continuare în pădure şi pot deveni violente daca se simt în pericol.
Strategia îngrijitorilor de la grădina zoologică a fost să le păcălească pe maimuţe cu bucăţi de fructe şi legume, pentru ca mai apoi să le prindă.
Aventura celor cinci primate a început în momentul în care au găsit o gaură în ţarcul în care erau captive.
Două exemplare au fost capturate acum două zile, iar administraţia zoo dă asigurări că se fac toate demersurile pentru ca şi celelalte să fie aduse înapoi într-un timp cât mai scurt.
Maimuţele fac parte din specia macac japonez şi pot deveni agresive dacă se simt în pericol.